Victorie!

Nu că s-a întors Arafat la minister sau că l-a dat jos pe Baconshi sau că, mult mai important, mi-am înfrânt frica și am demonstrat și eu. E adevărat că am fost doar la mitingul PNL-ului, fiind un simpatizant cronic al acestui partid sau a ideilor care sper să îl anime. Adică asumat politic. Dar am scandat aceleași măscări… În fine, nu despre asta aș vrea să vorbesc în acest post căci sunt mulți alții care latră și scuipă cu mai mult foc decât mine sau pupă-n cur mult mai zemos.

Aș vrea să mă laud cu o performanță personală, o chestie ce mi s-a înșurubat demult în cap și doar acum două săptămâni am fost în stare s-o fac… M-am dus la sală. Sală de fitness. Da, în acel loc în care oamenii fac un lucru mai mult decât imbecil: trag de fiare și transpiră. O chestie pe care nu am înțeles-o niciodată. Mi s-a părut că acest lucru este o tâmpenie pe care doar vărul meu jandarm de frunte o face și crede în ea ca-ntr-o religie. Fie vorba între noi el visează doar bătaie de când era mic și nimic altceva. Sau pentru femei precum soția mea, cărora un kilogram în plus li se pare o tragedie totală, un cataclism planetar, un dezastru de proporții biblice.

Pentru acest gest am totuși o scuză „intelectualistă”: sănătatea. Vorba aceea celebră: „mens sana in corpore sano”! Da, mă durea spatele și-mi amorțeau mâinile de la atâta inactivitate. Dar acum mă dor toate! De prea multă activitate. De fapt de la zero orice faci în plus nici nu poate fi exprimat în procente căci apare celebra eroare „divide by zero”. Adică de 15 ani nu cred să mai fi făcut altceva decât urcat niște scări și o bălăceală vara la mare dar și aia mai cu măsură. Iar ca scuză îmi construiam tot felul de raționamente elitiste că vezi Doamne cum să alergi ca un șoricel în roată? Trebuie să fii lobotomizat etc. Niște prostii cu care îmi hrăneam lenea fizică.

Acum sunt tare! Fac de două ori pe săptămână cu un antrenor o groază de exerciții speciale pentru hernia mea lombară sau spondiloza cervicală. E chiar mișto! Am descoperit că nici nu este plictisitor. Doar că aici vreau să precizez un lucru. Am o senzație idioată de prostie. Și cred că vine de la faptul că sângele mi se duce doar în mușchi iar creierul intră într-o fază de ușoară hipoxie. Mă simt ușor tâmp dar fericit. Asta cică-i de la endorfine. Dar ține doar atât cât ești în sală. Când ai ieșit din vestiar, ud în cap și cu toate membrele gelatinoase, ultimului neuron valid îi mai rămâne un singur scop, acela de a nu te lăsa să cazi pe scări. Devii ușor legumă. O legumă fleoșcăită și transpirată, cu un zâmbet tembel întipărit pe față. Dar cică îi bine. Sper și eu ca efortul asta să merite.

Dar pe lângă aceste văicăreli se mai întâmplă un fenomen. Tragi cu ochiul în jur. Și nu la gagici! La această sală sunt 99% băieți. Și băieți adevărați. Supărați. Răi. Mulți sunt luptători de la BGS. Niște pachete de mușchi. Chiar și antrenorul meu, chiar dacă-i mic de statură, eu tot îl suspectez c-ar fi văr cu Schwartzeneger. Oameni buni, vă spun sincer, ieși complexat de acolo. Pe lângă simplul fapt că arată ca-n cărțile de anatomie sau ca-n schițele lui Michelangelo, mai și ridică niște greutăți pe care, în mintea mea, doar Nicu Vlad ar fi fost în stare să le ridice. Se joacă cu niște fiare cam cât o osie de autobuz ca și cum s-ar juca cu bețele de curățat în urechi. Iar halterele sunt ceva de genul bughiului de tren, cu roți cu tot… Mi-e și frică să ma uit la ei. Iar în vestiar… ce să mai zic? Fleicuța mea de pe burtă… pe lângă niște bicepși, tricepși și alți deltoizi perfect conturați și divers tatuați… cam ca o scenă de umor sec à la Woody Allen.

Da… penibil dar necesar. În schimb am mai realizat ceva cu această sală. Am reușit să-i găsesc și eu o explicație muzicii de club. Muzica aia idioată gen zdâg, zdâg zdâg, zdâg… la infinit. Toate-s la fel. Nu zic nimic doar ritm. Ei asta-i de fapt. Acea stare de prostație de care povesteam se împacă perfect cu acea muzică. Se potențează reciproc. Alergi și-ți sună-n cap ritmul. Îți sună în cap ritmul și alergi ca prostul. Nu îți mai pui nici o întrebare. Ești liniștit, neuronii cad cataleptici unul câte unul dar tu bagi în draci. Deci e bună la ceva și prostia aia de muzică. Nu trebuie să fii doar beat în club ca să îți placă. Poți să te bucuri de ea și doar alergând.

Drept urmare revin la părerea mea inițială: e un căcat de muzică! Nu are nimic pentru creier sau ureche ci se ascultă doar cu mușchii. Că ești în club sau pe bandă în sala de fitness, tot aia. Sau poți fi un simplu prost și să asculți cu drag Radio ZU!