“Te-am dus la chermeză şi meci”

Acestea sunt nişte versuri dintr-un cântec de mahala, simpatic de altfel şi ştiut de mai toată lumea… Deci am fost la meci. Cel cu Belarus. Rezultatul îl știți. M-a îmbârligat socrul meu să mergem. Am cedat şi m-am dus.

Nu mă pricep la fotbal dar rezulatul este un fiasco. Adică am ratat calificarea la un campionat… spre ruşinea mea nu ştiu dacă european sau mondial. Oricum noi nu vom juca. Şi cum tradiţia noastră spune că ne-am fi putut califica dacă nu-ştiu ce amărâţi ar fi bătut pe liderul grupei la un scor ruşinos iar nu-ştiu ce alte două echipe ar fi făcut un egal cam de 8-8 şi ultima condiţie ar fi fost ca noi să batem cu un milion la minus douăzeci… apoi mai extrăgeam şi un radical, băgam şi o integrală şi intram triumfal în baraj!!! Unde, a dracu’ fatalitate, picam eventual cu Brazilia, Italia sau Germania care şi-ar fi dorit mai mult victoria… Niciodată calculele astea nu au ieşit. Cred că pe lângă fotbal, se pare că nu ne pricepem nici la matematică.

În rest, meciul n-a fost chiar rău. A băgat eterna şi de acum bătrâna speranţă, Mutu, două goluri… unul din 11 metri, cam pomană dar gol până la urmă. L-am văzut şi eu, “în viu”, pe sponsorul Biancăi Drăguşanu. Unul Adrian Cristea, dat cu gel şi cam gras care cam gâfâia la fiecare mişcare. În fine, a fost live, ceea ce înseamnă că totuşi e o altfel de experienţă.

Cum spuneam, nu mă pricep la fotbal, aşa că nu mă mai hazardez în altfel de comentarii despre sportul nostru naţional. Altceva a fost frumos. Am descoperit un stadion nou. Din punctul meu de vedere, ca şi arhitectură, un stadion gata vechi. Totuşi arată bine. E curat, are toate dotările conform UEFA, FIFA, FRF eventual NASA. În fine, e ok. Dar nu arhitectura arenei m-a impresionat ci faptul că oamenii s-au comportat civilizat. Încă odată se dovedeşte importanţa socială a arhitecturii. Oamenii având un mediu curat, civilizat şi bine organizat, şi ei la rândul lor s-au comportat foarte frumos. Adică la sfârşit toaletele erau încă întregi şi nu erau înecate în urină. Pot spune că era chiar mai curat decât în mall câteodată. Betonul aparent nu fusese contaminat de coji seminţe. Doar din loc în loc câte un pahar de cola vărsat din greşeală. Pungile de floricele sau chipsuri stăteau la coş. Locurile pentru persoanele cu handicap locomotor nu erau invadate de şmecheri. Şi erau chiar oameni în scaune cu rotile care urmăreau jocul şi păreau că se simt chiar bine. Stewart-zii foarte atenţi şi intimidanţi prin număr şi nu prin pectoralii iritaţi sau privirea tâmpă. Dacă vă puteţi închipui că nişte băieţi cât uşa împărţeau steguleţe pentru noi cei mari şi baloane pentru copii Acum să nu credeţi că am fost pe Wembley, la un meci de rugby din turneul celor cinci naţiuni unde lumea cântă în cor chiar şi imnul oaspeţilor sau aplaudă orice transformare chiar şi a adversarilor sau stau cu sufletul la gură pentru verdictul arbitrului video. Aici a fost totuşi la Bucureşti şi totuşi un meci de fotbal… adică sloganurile suburbane şi huiduielile nu au lipsit chiar dacă nu ţin minte să ne fi făcut vreodată ceva Belarusul. Dar vorba tatălui meu, au spălat doar stadionul nu i-au spălat şi-n gură.

Acum sar la altceva. Acum ceva timp m-au rugat socrii mei să le arăt ctitoria lui Oprescu. Pasajul de la Basarab. Aşa că l-am pus şi pe fiul meu în maşină şi am dat o tură. Le-a plăcut nespus. Eu mai fusesem pe acolo. De fapt îmi fac drum tot timpul dacă e cazul să merg pe acolo. Mi-a plăcut din prima. Mi-a plăcut din timpul construcţiei. Este impresionant. Ca şi realizare, acest pasaj, această succesiune de poduri şi rampe chiar arată bine şi miroase a occident.

De fapt asta vroiam să spun. Ţara asta începe să fie o ţară occidentală. Scăpăm de metehne retrograde. Modelăm mediul antropic după un tipar ce rezonează cu lumea civilizată. La rândul nostru ne schimbăm ca să ne adaptăm mediului nou. De aceea eu susţin bulevardul Uranus. De aceea sunt bucuros pentru orice nou pasaj, în construcţie sau doar în proiect. De aceea susţin mall-urile, lumea se comportă altfel acolo. De aceea îmi place din ce în ce mai mult ce se întâmplă în centrul vechi. De aceea nu plâng după banii “aruncaţi” de administraţiile locale în spaţiile verzi. Pentru că altefel ar arătat totul ca acum 20 de ani. Aeroportul Otopeni e mic chiar şi după extinderea în formă de vioară dar arată foarte bine şi se compară cu oricare altul din lumea asta. Cel puţin oraşul acesta începe să arate occidental. Doar că ne trebuie timp, răbdare şi nişte oameni cu voinţă. Chiar dacă această voinţă trebuie cumpărată aproape că nu mai contează.

PS: Nu sunt un fan al actualului primar sau a celor doi dinaintea sa. Dar măcar pentru aceste rezolvări sunt de apreciat.