Accident

Nu despre celebrul accident al acestor zile voi scrie. Oricum toate canalele de ştiri sunt pline de anunţuri de genul “braking news” sau, mai româneasca variantă, “incendiare”… “numărul morţilor se ridică la trei!”… E o nenorocire. Nu îi ţin partea lui Huidu nici nu pot să îl condamn prea tare căci se întâmplă. Accidentul este accident, până la urmă aşa se defineşte. Şi totuşi trei morţi e ceva groaznic.

Ceva este totuşi putred la mijloc. Pe lângă aroganţa şi agresivitatea oricărui şofer de SUV, “e mare, stau sus şi ceilalţi să se sperie, dispari măi amărâtule cu giorsa aia…” etc., vinovatul din acest accident nu împlinise nici măcar un an de la traumatismul cranio-cerebral suferit la ski. Deabia prin mai a început să vorbească oarecum coerent. A trebuit să reînveţe să meargă. Şi tot aşa. O astfel de traumă produce nişte schimbări subtile şi greu de sesizat în comportamentul unui om. Şi dacă vreţi să aflaţi despre primul caz documentat din istorie a unui american, Phines Gage, de i-a zburat o bucată din cap, cu tot cu creier, puteţi citi pe Descopera.ro. Deci e posibil să fie vorba de nişte doctori mituiţi sau de o familie ce a refuzat să accepte că un personaj aşa spumos şi creativ ca Huidu nu mai era chiar el. Sau poate că acestea sunt doar circumstanţe atenuante pentru un accident, o nenorocire… pentru victime şi pentru el.

Sună cinic sau chiar a bravură, dar chiar nu sunt impresionat de acest incident… accident. Anual în ţara noastră mor în jur de 3.000 de oameni în accidente rutiere. Aproape 8 pe zi. Huidu a rezolvat 3 dintr-un foc… Statistică. Neagră… Face parte din viaţă.

Dar nenorocirile nu se abat doar asupra celor cu leziuni pe creier. Sau doar asupra noastră a şoferilor de rând. Duminică dimineaţă a fost cursa de F1 în Korea. Vettel a câştigat, Hamilton 2, Webber 3, Button 4… Ultimii trei l-au cunoscut îndeaproape pe Dan Wheldon. Campionul de IndyCar de anul acesta. Un fel de Formula 1. Acesta a murit duminică seara (la noi) în cursa de IndyCar de la Las Vegas. Era deja campion… A murit la 300 şi ceva la oră.

Şi deşi în Indy şi în toate formulele americane apar accidente spectaculoase aproape la fiecare cursă, paradoxal, nu a murit nimeni într-o cursă de IndyCar în toţi cei 40 de ani de istorie. Doar în 2006 a murit un pilot într-un tur de încercări, un fel de antrenamente libere. În Formula 1 au murit mult mai mulţi… Şi campioni. Gilles Villeneuve 1982?! Ayrton Senna 1994?! Niki Lauda a trecut razant în 1976. L-am văzut prin gard, de la distanţă la Spa anul acesta, arată horor! Mika Hakkinen era s-o mierlească şi el în 1995 dar a fost covocat la nişte discuţii cu Dumnezeu timp de vreo 2 săptămâni în comă. Dar se pare că ce i-a spus l-a ajutat să devină campion.

Dar cam ce acceleraţii G apar la 200 mile pe oră (aprox. 320 km/h)? Schumi la Silverstone în 1999, a suferit un accident cam tot cu aceeaşi viteză, doar că din momentul în care i-au cedat frânele până la impact a mai scăzut din viteză. Doar 180 km/h în momentul impactului. Şi-a rupt un picior. A ratat un campionat. Şi-a revenit şi apoi cinci ani la rând nu l-a mai bătut nimeni. Cât despre G-uri. Se pare că senzorii au înregistrat până în jur de 20G pentru o fracţiune de secundă. A avut noroc.

Dan Wheldon nu a avut. Nici nu cred că ne putem închipui şocul. S-a lovit la cap şi asta a fost tot. 33 de ani. Vârstă biblică. Păcat. Nu neapărat că era pilot şi că a murit “în luptă” încălzeşte pe cineva sau moartea sa este mai specială decât a celor trei amărâţi spulberaţi de Huidu, sau multor altora la care nu ajung televiziunile să ne arate trupurile lor sfârtecate. Ci pur şi simplul fapt că aceşti oameni se joacă la 300 la oră conştienţi că orice le poate fi fatal. Doar Wheldon a intrat în alţii care s-au buşit în faţa lui. Nici măcar nu a provocat acel accident. Lui Schumi i-au cedat frânele. Lui Massa i-a sărit un şurub în cap de la un alt monopost. Lui Senna i s-a lipit maşina de asfalt după care a pierdut efectul de sol. Ei ne lasă nouă impresia că este doar un circ. Că totul este ok şi ei concurează doar pentru propriile vanităţi. Nu este aşa! Aleargă asimtotic cu moartea… asta este ceva ce uităm după ce trec linia de start şi ne salută din cockpit. Din păcate sporturile cu motor rămân cele mai sângeroase.

Good bye champ…