E ceva prin zona aia

Cred că pe toată lumea apucă, așa din când în când, câte o nălucă. Iar năluca de m-a cuprins pe mine a contaminat-o până și pe Alina. Lucru rar căci ea nu este așa de „atentă” la muzică. Asta ca să nu spun că n-o interesează prea tare. Deci… năluca are un nume: Crystal Fighters.

Prin toamna trecută apăruse o melodie cam atipică pentru sunetul acestor ani. Melodia este Follow. Și de ce mă intriga melodia aceea? Dintr-un motiv simplu este acel gen de muzică hipnotică. Un ritm frenetic cam în genul incantațiilor șamanice sau al sectanților sufiți, dervișii din nordul Africii. Un crescendo ce pornește de la niște instrumente acustice, o chitară și o tamburină sau cam așa ceva, la care se adaugă un cor disonant și ajunge la o demență electronică, tehno cu sintetizatoare și vocile din acel cor distorsionate într-o manieră de imn al galeriilor de huligani din Anglia. Dar asta s-a întâmplat toamna trecută după cum ziceam. A trecut și nu pot spune că mi-a creat vreo nevroză, doar i-am remarcat.

Dar de câteva săptămâni tot pe la Guerrilla a apărut un nou single al acestei trupe: At Home. Primul impuls a fost să caut Baba O’Riley acelor de la The Who. Cam același ritm la început. Aceeași idee. Tot o frenezie ciclică cu sonoritate exotică. Doar că The Who aceia o dă în rock. De altfel o melodie clasică a acestui gen. Dar cei de la Crystal Fighters trec în registrul actual prin sonorități tehno, rave sau cum li se mai zice azi. Apoi o altă surpriză: vocile. Ceva venit din sfere înalte. Voci suave cam ca cele de la Air sau Era, doar că susțin un ritm mult mai alert. Chiar aduce a Michel Sanchez cu Deep Forest-ul său spre sfârșit. Oricum foarte frumos melanjul. Și tot reușește să inducă acea hipnoză. Te prinde foarte ușor.

Apoi a venit încă o surpriză. Se pare că aceștia sunt o trupă din țara Bascilor. Adică provin de pe aceleași meleaguri cu Manu Chao, unul dintre favoriții mei. Din străvechiul Regat de Navara. Niște neîmblânziți. Niște ciudați. De fapt niște relicve ale istoriei. Romanticii ne văd pe noi românii și pe basci ca fiind rude de pe vremea tracilor. Dar pe ăștia și pe albanezi nici dracu’ nu i-a strunit. Nici romanii, nici vizigoții și nici democrația de azi nu le-a venit de hac. Se comportă încă imprevizibil și după reguli arhaice, aproape tribale. Dar se pare că le-a rămas în sânge muzica. La fel ca și irlandezii de la strămoșii lor celți se pare că și la ăștia a rămas un ritm prin ADN-ul colectiv. Ciudați dar mișto.

Dar să nu devenim romantici prea tare. Au studiat la Londra iar producătorul și liderul formației este un englez. Cred că dacă învățau pe Dâmbovița nu se auzea nimic de ei. Eventual cei de la PRO Tv ar fi făcut o știre de seară cu numele lor ciudate. Se pare că au avut și am avut cu toții noroc să nimerească în țara muzicii. Așteptăm și confirmarea în timp. Mie-mi plac tare de tot!